Iasitex atacă cu noi produse nisa tesăturilor destinate îmbrăcămintei de lucru si protectie

Membră a Grupului SCR, SC Iasitex SA îsi diversifică activitatea de productie si atacă cu noi fabricatii nisa tesăturilor destinate îmbrăcămintei de lucru si protectie, confirmând în acest fel că are resuse pentru a depăsi perioada mai dificilă traversată în prima parte a acestui an.

Iasitex - magazin de prezentare

Iasitex – magazin de prezentare

“Desi initial planul de restructurare prevedea disponibilizarea colectivă a 190 de angajati, am găsit solutii de crestere a nivelului de comenzi astfel încât am redus la 80 numărul de disponibilizati.

Ca un prim pas spre mentinerea locurilor de muncă si cresterea cifrei de afaceri am lansat marca înregistrată IasitexProtect, care va deveni un brand de succes pe piata locală a materialelor destinate echipamentelor de protectie corporală. Nu este, însă, singura solutie pregătită pentru cresterea competivitătii Iasitex.

Totodată, avem în derulare proiecte importante cu Carbochim, Optibelt si Artego pentru a deveni furnizori de tesături tehnice, respectiv cu Dedeman, Jysk sau Ikea pentru produse home textile”, a declarat directorul general SC Iasitex SA, Gheorghe Dulhai.

Articolele noi fabricate din tesături antistatice cu fir de carbon vor fi comercializate sub marca IasitexProtect, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Inventii si Mărci (OSIM) – vezi foto. Ca o particularitate, trebuie spus că SC Iasitex SA este singura societate din România care a obtinut acreditarea INCDPM Bucuresti pentru acest tip de tesătură.

Calitatea acestor produse rezidă din faptul că suportă tratamente speciale de finisare: ignifugare, hidrofobizare, antistatizare, antiacid, ignifugare tip Proban. De asemenea, tesăturile sunt sanforizate, tratament ce conferă materialului stabilitate si contractia în parametri optimi. SC Iasitex SA garantează o rezistentă la sfâsiere a noilor produse în valoare de minim 15%, valoare care nu este egalată de niciun alt produs similar de pe piată.

Despre Iasitex

Membră a Grupului SCR, SC IAŞITEX SA Iaşi este cea mai importantă firmă privată românească specializată în productia şi comercializarea de ţesături şi confecţii textile. Tesăturile produse de SC IAŞITEX SA au diferite compoziţii: 100% bumbac dar şi amestecuri de bumbac cu poliester. Acestea sunt folosite pentru decoraţiuni interioare (draperii, tapiterii si huse pentru fotolii, scaune, canapele, paturi, perne decorative, cuverturi de pat), uz casnic (lenjerie de pat, feţe de masă, traverse, şervete, şorţuri şi prosoape de bucătărie), echipamente de protecţia muncii (salopete, pantaloni, halate, şorţuri de protecţie, îmbrăcăminte militară, simple si vătuite) sau ţesături tehnice utilizate ca suport pentru benzi transportoare, ca suport pentru diverse depuneri, inserţii si filtre.