Sinterom Cluj ţinteşte dublarea cifrei de afaceri şi a numărului de angajaţi

Producătorul de componente pentru industria auto, electrotehnică şi a bunurilor de larg consum Sinterom SA Cluj-Napoca estimează dublarea cifrei de afaceri şi a numărului de angajaţi pentru anul acesta, după investiţii de peste 3 mil. euro şi implementarea unei noi strategii de management.

Sinterom

Sinterom

Compania din Cluj a încheiat un contract în valoare de cinci milioane de euro cu unul dintre partenerii Grupului Renault-Nissan şi se află în stadii avansate de negociere cu alte nume importante din industria automotive.

Noua strategie de management vizează accelerarea omologării de noi produse, spun reprezentanţii companiei.

“Contractul cu o companie parteneră a Renault-Nissan a fost încheiat pe o perioadă de cinci ani. Sinterom urmează să introducă în producţie şi alte componente auto pentru partenerii existenţi cum ar fi Bosch, Gnutti Carlo sau Pierburg precum şi pentru clienţii noi, INA Schaeffler, Hitachi sau Danffos”, a declarat directorul general al Sinterom, Dan Cataranciuc.

Acesta menţioneză că succesul de business al Sinterom se bazează pe reorganizarea internă care pune accent pe livrarea la termen a produselor contractate, pe calitatea solicitată de clienţi, şi stabilirea unui preţ competitiv în piaţă.

“Pentru angajaţi, încheierea de noi contracte va însemna menţinerea locurilor de muncă şi, în viitor, salarii mai bune. În plus, sunt create premisele pentru atragerea unor specialişti tineri, valoroşi, pentru a efectua astfel transferul de know-how între generaţii”, a mai spus Dan Cataranciuc.

Despre Sinterom

Sinterom SA face parte din Grupul SCR, unul dintre cele mai puternice grupuri industriale din Romania. Compania clujeana este liderul national al producatorilor de produse sinterizate. Pentru aceste produse se utilizeaza intr-o pondere semnificativa pulbere metalica rezultata in urma prelucrarii fierului vechi, motiv pentru care tehnologia este considerata ecologica (Green Tehnology). Datorita dotarii tehnice performante, Sinterom are capacitatea de a produce o gama variata de produse: piese sinterizate din pulberi feroase si neferoase, bujii, produse ceramice, contacte precum si alte scule, dispositive si verificatoare. Înființată în 1936, Sinterom continuă și astăzi să fie unul dintre cei mai importanți furnizori de componente pentru industria auto, industria electrotehnică şi a bunurilor de larg consum. Sinterom exportă produsele realizate la Cluj-Napoca în Germania, Belgia, SUA, Ungaria, Italia, Polonia, Olanda și Slovenia.